Inaugurarea Promenada Sibiu aduce nu doar cel mai modern centru comercial din regiune cu branduri internaționale în premieră, dar și zile pline de distracție și surprize pentru toată lumea. Astfel în perioada 14 – 17 noiembrie, în intervalul orar 10:00 – 22:00, vizitatorii care vor trece pragul centrului comercial se vor bucura de numeroase oferte speciale și promoții pregătite de magazine, precum și de o serie de evenimente speciale.
Lumini, culori, inedit și mult „wow”
Spectacolul de lasere oferit sibienilor pe 14 si 15 noiembrie va începe la orele 19 și va anunța marea inaugurare. Un adevărat spectacol de lumini, culori și personaje nemaivăzute vor învălui și culoarele Promenada Sibiu încă din ziua deschiderii. Cu un costum construit parcă din mii de oglinzi, Omul Invizibil îi va încânta pe vizitatori cu diferite coregrafii spectaculoase, dar îi va și învăța cum să danseze alături de el. Alături îi vor fi și Silver Gheisha și Omul-Disco, două personaje ale căror costumații nu pot trece neobservate și, mai ales, nefotografiate.
Vizitatorii nostri vor fi provocați să zâmbească de către bufonii regali cu trucurile lor prin care reușesc ca din lucruri mici, neimportante, să improvizeze momente uimitoare.
Cele mai cool selfie-uri își vor găsi locul în cabina foto cu pictură de lumini in zilele de 14 si 15 noiembrie, în timp ce colivia gigant va găzdui spectacole de acrobație, adevărate demonstrații de echilibru și siguranță, in zilele de 16 si 17 noiembrie. Peretele cameleonic îi va provoca pe vizitatori să-și testeze atenția și să descopere personaje bine camuflate, iar trupa de LED Robots si toboșari vor mărșălui pe holurile Promenada pentru a completa atmosfera aniversară cu muzica si mișcările lor.
Nici cei mai mici vizitatori nu sunt uitați, primele două zile de Promenada Sibiu înseamnă și sesiuni creative de pictură pe față și baloane modelate în cele mai haioase forme, la cererea micuților specialiști. Totul se petrece în intervalul orar 16:00 – 19:00.
Iar CineGold își așteaptă primii cinefili cu 9 săli de proiecție ultra performante